Am discutat pe aceasta pagina pe parcursul timpului multe subiecte, am adus in discutie diverse teme si lucruri interesante despre diferite tipuri de lucru manual, artizanat (mestesug practicat cu arta – obiecte lucrate artistic de catre mestesugari – ne da explicatie DEX-ul), handmade – o denumire imprumutata, mai moderna a ceea ce inseamna lucru manual. Avem si un articol, care se numeste: ”Impactul mestesugurilor manuale asupra organismului uman”, pe care il puteti citi, sau reciti AICI, daca va starneste interesul dupa istoria de viata pe care v-o aducem cu drag in atentia voastra.

tricotatul

Cineva dintre prietenii nostri, a citit acel articol si a hotarat sa ne povesteasca un episod din viata sa legat de lucrul manual si impactul, care l-a avut asupra sa si a unei alte persoane, intalnite pe drumul vietii. Iata povestea:

”La varsta de 18 ani am avut nenorocul sa ma imbolnavesc grav. Nu stiam de la bun inceput ca va fi atat de grav. Lucram la o uzina comunista din Moldova de tip inchis (producea componente pentru armata sovietica), era totul sigilat, nu intra aer de afara, treceam cate 4 controale pana ajungeam la locul de munca, se foloseau materiale, care mai mult ca probabil nu te faceau sanatos. Dar despre asta am aflat abea dupa ce am trecut de boala si m-am intors inapoi la munca. Aveam impresia ca am in spate greutatea unui car plin de fier. Nici pe departe sa-mi fie recunoscute drepturile si sa primesc o compensatie pentru sanatatea distrusa, pur si simplu am demisionat si am plecat la sfatul medicului, care mi-a zis: Fetito vrei sa traiesti – fugi de aici! Dar nu despre asta e vorba! Lucrasem cateva saptamani fara zile de odihna, eram obositi toti, tot glumeam, ca ar fi bine sa mai stam in concediu de boala fara sa ne doara nimic. De atunci am invatat un lucru (corect ar fi sa mentionez, ca putin mai tarziu am inteles acest lucru important) – aveti grija ce va doriti, ca s-ar putea indeplini!  La mine s-a implinit.

Deci m-am imbolnavit, era o banala gripa, dar care tratata incorect a dat complicatii, dupa 2 luni de ”tratamente” fara rost, mai bine zis, daunatoare am ajuns sa-mi pierd din cand in cand cunostinta, sa stea mama langa mine noaptea cu lumanarea aprinsa, pentru orice eventualitate… Pana la urma au descoperit si doctorii ce am – tuberculoza, o gaura de 8 cm in plamani, in stare grava am fost internata pe un an de zile in spital. Nu o sa va povestesc despre ce si despre cum a fost, este o istorie lunga si trista: durere, tradare, incompetenta, suferinta, depresie… Despre toate aceste lucruri merita de vorbit numai daca ai ce invata din ele, multi, din pacate, au avut si ei unele din aceste stari. Depsre altceva voiam sa va spun, despre altceva e vorba aici, despre lucrul manual, despre efectul lui asupra noastra, despre vindecarea prin munca, despre cum te ajuta sa-ti faci un rost.

Dupa o perioada am inceput incet-incet sa-mi revin, sa capat din nou puteri. Cum eram izolata intr-un spital, trebuia sa-mi ocup cu ceva timpul, sa scap de ganduri, care erau multe si neplacute. La 18 ani sa stii ca viata ta aproape a luat sfarsit, sa stii ca ai pe tine o pecete, pecetea bolii, de care se feresc toti numai la auz, sa crezi ca nu mai ai nici un viitor, nu mai poti spera la nimic bun si trebuie sa traiesti cu asta.

Aproape toate doamnele si domnisoarele faceau ceva cu mainile, coseau, tricotau cel mai mult. Am rugat si eu sa-mi arate cineva cum se face. Cineva binevoitor mi-a aratat primele manipulatii cu andrelele, m-a initiat in cele mai necesare de stiut pentru un incepator. Nu aveam materiale, nu erau nici in vanzare, am luat de acasa o vesta veche, care avea o parte de maneca arsa la soba, caci era de lana, si am desfacut-o in fire. Apoi le-am spalat, intins la uscat si facut ghem, eram gata de munca, caci andrele se gaseau. Dar era prea putin pentru mine ceea ce faceau colegele de suferinta, intotdeauna voiam sa fac cea ce fac foarte bine, dupa principiul: ori fac bine, ori nu fac. Am gasit intr-o bucatica de ziar un articol despre tricotat, cu descrierea despre o editura, care tocmai a scos o carte despre tricotat. Am scris la acea editura si am primit si eu o carte, un manual despre tricotat si crosetat. La scurt timp dupa acea am devenit o experta, toate doamnele veneau la mine sa le invat eu desene noi, sa le ajut la alesul modelului… Mi-am gasit rostul, aveam din nou pentru ce trai, aveam ce face!

La scurt timp dupa ce devenisem o cunoscatoare in ale tricotatului, aveam la activ si cateva lucruri terminate, s-a internat o doamna mult mai in varsta (la varsta aia si cei cu cativa ani mai multi ca tine iti pareau mosi), sa fi avut peste 30 de ani. Era casatorita, avea 2 copii, doua fetite, una nascuta dupa ce a fost deja bolnava, asa i-au spus doctorii, ca sarcina o poate ajuta sa-si revina mai repede. Nu stiu cum s-a intamplat, dar la ea a fost invers – a recidivat boala si a fost operata (i-a fost extirpat un plaman), in sectie a fost internata pentru reabilitare dupa operatie. Atunci prima data am mai invatat o lectie: nu te plange de greu, la cineva poate fi si mai greu!

Necatand la toata problemele ei era foarte zambitoare si in permanenta aranjata, cu maniciura si coafura in ordine. Se minuna de noi cum putem face lucruri cu un fir de ata si 2 bete. Eu i-am spus, ca numai sa vrea si in cateva saptamani o fac si pe ea experta. Am mai discutat la aceasta tema, pana la urma s-a lasat convinsa si ne-am pus pe treaba. A prins mestesugul, intre timp ea a fost externata, am ramas in relatii bune, cand am fost si eu externata am fost in vizita. Dupa ceva timp s-a intamplat, ca am pierdut legatura si nu ne-am mai intalnit decat peste mai mult de zece ani. Familia ei schimbase locuinta, se mutase in alt cartier, isi schimbase si numarul de telefon… Soarta a vrut insa sa ne mai inatlnim odata, intamplator sa ne intalnim. La rugamintea ei fierbinte i-am promis ca o vizitez la noua locuinta. Am stabilit o data precisa si eu am venit.

Nu va pot descrie in cuvinte ce am simtit in acea vizita. Totul in casa ce tinea de panza, tesatura – era tricotat de mainile ei: cuverturi, paturi, perdelute, haine, servetele, mileuri… O lume infinita a tricotatului!

Mi-a povestit: i-a mai recidivat odata boala, i-a mai fost extirpata o jumatate din unicul plaman ramas, nu avea voie sa faca nimic, nici mancare, nici sa stea mult in picioare, nici sa faca efort. De unde efort cu un sfert de plaman!? Unica ei ocupatie si placere, care i-a ramas – tricotatul. Mi-a spus, ca niciodata nu s-a intamplat sa puna mana pe andrele sau croseta, ca sa nu-si aminteasca de mine si sa-mi ureze sanatate pentru ca datorita mie simte ca traieste si este de folos! Am dat atat de putin – am fost rasplatita cu atatea rugi!

Atunci mi s-a batut in cap cu cuie – Da tot ce poti, invata tot ce stii! Nicodata nu stii cat de mult poti ajuta printr-un simplu gest de atentie.

”Talentul tau este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci tu cu el este darul tau pentru Dumnezeu.”

Aceasta a fost povestea. Eu am ramas fara cuvinte. Scrie-ti voi daca puteti: pareri, comentarii…