Ce este o icoană? (II)

Despre ce este o icoana si ce reprezinta ea pentru un crestin ortodox astazi am scris in articolul precedent pe care il gasiti AICI !

Astazi vom dezvolta tema – Cum ar trebui sa fie o icoana?

Cel mai important principiu al picturii cu icoane este in continuare expresia minima a corporalitataii si simplificarea maxima a formelor descrise pe icoana. Faptul este ca in Eternitate o persoana dreapta devine diferita – pasiunile mor in el, sufletul sau devine pur, el este plin de harul lui Dumnezeu. Prin urmare, el este descris ca atare – o privire impasibila, o forma a corpului aproape aerisita, o postura calma. Daca icoana este dedicata oricarui eveniment, atunci are un minim de detalii. Artistul deseneaza doar acele detalii care sunt cele mai importante pentru intelegerea evenimentului descris in icoana. Prima regula a picturii cu icoane este ca nimic nu ar trebui sa aminteasca de vanitatea pamanteasca si sa distraga atentia de la rugaciune. Doar cele importante, doar esenta, doar cele mai necesare – creatorul imaginilor sacre ar trebui sa fie ghidat de aceste principii.

Din pacate, acum in bisericile noastre exista din ce in ce mai putine icoane pictate conform acestor reguli. Icoanele moderne amintesc din ce in ce mai mult de tablouri, fetele sfintilor sunt ca portrete, iar icoanele sarbatorilor sunt ca niste picturi. Acest fenomen a aparut in Evul Mediu in Occident si, in timp, a patruns in traditia Bisericii Ortodoxe. In Occident, icoana a fost inteleasa ca o ilustrare a istoriei sacre si, prin urmare, a inceput foarte repede sa semene cu un tablou, nu mult diferit de acesta. La inceput, pictorii ortodocsi de icoane au respins acest stil, dar treptat astfel de imagini au inceput sa apara in bisericile noastre. In sine, o icoana in stilul unei picturi nu este rea, dar in acest caz transmite mai slab adevaratul continut al imaginii. Icoanele moderne, in special cele mici, care sunt adesea sun folosite in colturile de rugaciune de acasa, arata adesea ca itablouri – suculente, cu modele, cu expresii dulci si tandre. Aceasta este, in general, o denaturare grosolana a semnificatiei initiale a icoanei. Prezenta unor astfel de icoane in casele noastre si pe ghiseele templelor sugereaza ca am pierdut aproape acest sens original.

Al doilea principiu al scrierii canonice, sau mai bine zis tehnica sa, este perspectiva inversa, in care obiectele situate mai departe de privitor sunt mai mari decat cele din prim-plan. Toate liniile de perspectiva de pe icoana nu intra adanc in imagine, ca intr-o imagine obisnuita, ci, dimpotriva, depasesc limitele acesteia in asa fel incat persoana care se roaga in fata icoanei sa devina, asa cum ar fi, punctul central al acestei perspective. Cand te uiti la o imagine canonica, se pare ca nu tu te uiti la sfant, ci sfantul te privește. In pictura obisnuita, perspectiva inversa este foarte rara. Nu exista nici in icoanele moderne. Din aceasta cauza, ele pierd o caracteristica foarte importanta – penetrarea. Maximul pe care il poate face o icoana pictata in stilul picturii obisnuite este sa influenteze emotiile unei persoane, psihicul sau. Dar, conform canoanelor, acest lucru nu se poate face. Rugaciunea nu trebuie sa fie emotionala, trebuie sa fie din inima, dar sobra, iar principiul perspectivei inverse ajuta la realizarea acestui lucru.

Iar al treilea principiu important al picturii icoanelor este subordonarea ierarhica. Daca acordati atentie unor biserici, care are picturi murale antice, nu puteti sa nu observati ca imaginile sunt aranjate intr-o ordine stricta. In cupola – Hristos sau intreaga Treime, dedesubt – ingerii, mai jos apostolii, pe stalpi – martiri, pe bolti – scene din istoria sacra. Totul este supus unei singure scheme. La fel, in iconostas – nivelurile sunt aranjate intr-o ordine stricta.

Din pacate, astazi in casele multor credinciosi nu exista o astfel de intelegere. Adesea, in loc de icoanele lui Hristos si ale Maicii Domnului, care ar trebui sa fie cele principale, in iconostasele de acasa, locul central este ocupat de icoane fie simplu – de dimensiuni mari, fie – cu imaginea unui sfant deosebit de venerat. Aceasta traditie nu este ecleziastica. A aparut pentru ca in mintea oamenilor obisnuiti, sfintii sunt perceputi mai aproape decat Domnul insusi si lor li se adreseaza mai des decat lui Dumnezeu. De fapt, locul icoanei lui Hristos in catapeteasma vorbeste despre locul lui Hristos in viata proprietarului acestor icoane. Dar pentru orice preferinta din familie, regulile bisericii atribuie fara echivoc imaginile lui Hristos si ale Maicii Domnului un locul central in iconostasele de acasa.

VA URMA