Lucrul manual il face pe om fericit
O alta poveste despre dragostea pentru lucrul manual
Lucrul manual – nu este doar un hobby, o distractie, o modalitate de a-si petrece timpul. Sufletul cere creatie. Mainile asa si cer sa faca ceva nou, unic, propriu. Aceasta este o stare de spirit in care te simti inspirat, simti ca esti cat mai aproape posibil de a crea ceva frumos, atunci cand iti dai seama ca poti decora lumea si viata sa. Cand vedem munca altor oameni in mod constant dorim sa comparam: cat de bun sunt eu? Pot arata lumii lucrarea mea? Apar atat de multe intrebari. Deci, de unde ea nastere acest sentiment? Va spunem aici povestea unei prietene, cu vorbele ei.
”Cand aveam 5 ani, am vazut la o fetita din curtea noastra o cutie minunata. Cutia era plina varf cu pungute cu margele de diferite culori si dimensiuni. Asa caseta pretioasa am vrut sa am si eu cu orice pret. Singura metoda disponibila la acel moment de a o avea: era sa scriu o scrisoare lui Mos Craciun. Cu mana tremuranda am scris acea scrisoare inainte de revelion. Drept rezultat a acelei scrisori am primit ceva, dar in loc de cutia dorita cu margelute Moa Craciun mi-a trimis doar 3 pungute cu margele. Departe de visul meu!
Dupa cum s-a dovedit mult mai tarziu, acea caseta cu margelute i-a fost cumparata fetei de catre parintii ei departe de micul orasel, in care traiam noi. Si tot ce au putut gasi parintii mei pentru dorinta mea – erau cele 3 pungi cu margele. Dar anume de la acest mic cadou a inceput pasiunea mea, si cine stie, daca se implinea atunci dorinta mea pentru „bogatia infinita”, cutiuta cu margele, mai purtam eu dragostea mea pentru arta broderiei si ornamentatiei cu margele (beadwork) de-a lungul vietii mele? As adauga aici, ca fiecare cusatoreasa are punctul ei de plecare – propria lor cutie de bijuterii, propria istorie. Si in momentul in care a inceput totul – cusutul, broderia, pictura, tricotatul – orice – numai al sau, ne amintim sau nu ne amintim, dar fara de care – noi nu suntem noi.
Cand incep sa creez ceva, intotdeauna am o agitatie interioara: va iesi ce vreau eu? Va placea munca mea altor persoane? Este frumos, tuturor le pare frumos sau doar mie mi se pare? Sau nu pare?
Temeri si preocupari sunt atat de multe, dar sa nu creez, nu pot. Ma simt rau daca nu creez. Ca urmare, va trebui sa decid pentru sine: voi muri eu, in cazul in care cuiva nu-i va placea munca mea? Daca mor, atunci este prea mult. Dar cel mai probabil voi trai pana la adanci batraneti, pentru ca fac ce-mi place. Deci optiunea este: nu te gandi la ceea ce vor spune altii. Doar creaza.
Despre barbati nu voi spune, ei au propriile lor procese creative. Voi spune despre noi, fetele. Cred ca fiecare femeie, mai devreme sau mai tarziu, se regaseste in munca. Acest lucru este in natura noastra, sunt genele noastre. Mama mea, de exemplu, este specialist in tehnica macrame, bunica era croitoreasa. Chiar daca lucrarile noastre se dovedesc a fi mediocre, procesul – e distractiv. Iar distractia – hormonii fericirii, endorfine, cel putin. Hormonii se elimina, corpul se bucura, viata nu mai este atat de plictisitoare si monotona si, ca rezultat mai adaugam cativa ani de viata.
Iar daca rezultatul este placut, atunci si fericirea e deplina. Procesul este distractiv, rezultatul ne bucura. Un pozitiv continuu. Sunt surprinsa cand cineva imi spune: „Tu faci o astfel de munca grea, de cat de multa rabdare ai nevoie”. Rabdarea nu-si are locul aici. Eu cos si ma bucur de fiecare moment, dar nu rabd pana termin. Si, de indata ce am terminat o lucrare – vreau imediat sa incep ceva nou.
La sfarsit:
In cele din urma, vreau sa va spun ca eu fac ceea ce ma face fericita. Si voua va spun s-o faceti. La toti le spun s-o faca.
Apropo, visul meu din copilarie s-a implinit: Acum am o multime de margele, diferite. Ele n-ar incapea nici intr-o cutie magica!”
Sanatate, spor si vise implinite!
